Mirela-Adriana ANGHELACHE, Maria BOȘTENARU-DAN
Rezumat: Savanta de origine poloneză Marie Curie (Maria Salomea Skłodowska) a fost dublă laureată a premiului Nobel și singurul om de știință care a primit de două ori acest premiu pentru activitatea sa științifică în fizică și chimie. A trăit între anii 1867 și 1934 și este considerată a fi una dintre cele mai strălucite minți ale secolului XX, deschizător de drum al erei nucleare. Determinarea neobosită și curiozitatea insațiabilă de care a dat dovadă Marie Curie au făcut-o un pionier în domeniul radioactivității, ea fiind emblematică pentru lumea științei moderne. Frica din zilele noastre față de fizica nucleară este de fapt o repliere în fața progresului științific. Ironia sorții este că fizica nucleară a fost creată și dezvoltată de o reprezentată a „sexului slab”. De la început, în spatele descoperirilor lui Marie Curie, a stat ideea de a ajuta și a face omenirea mai bună, prin crearea unor tratamente noi ale unor boli, respectiv, cancerul, dar și prin producerea de energie ieftină. Descoperind natura puterii nucleare, în odiseea ei de 36 de ani în domeniul radioactivității, o mare parte din efortul lui Marie Curie a fost legat de cercetarea medicală și, în particular, de folosirea razelor X pentru diagnosticarea cancerului și a radioizotopilor în tratamentul acestuia. Cu acest scop, Marie Curie a fondat și centrele de cercetare și, anume, Institutul Radiului (Curie) din Paris, respectiv, Institutul Radiului din Varșovia, centre în care s-a pus accent pe cercetarea medicală. Lucrarea, care se dorește a fi un omagiu adus acestei femei geniale, își propune să evidențieze aspecte ale vieții și carierei sale, să vorbească despre moștenirea lăsată de Marie Curie în știință, dar și despre modul în care această moștenire a fost dusă mai departe.
Cuvinte cheie: Marie Curie, radioactivitate, poloniu, radiu, premiul Nobel.
Tudor Alexandru Costin
Marie Curie – o femeie modestă care a gândit și a creat complex.
Tudor Alexandru Costin
De interes:
Ștefania Mărăcineanu, cercetătoarea căreia i-a fost furat premiul Nobel pentru chimie
În lumea științei, există povești neașteptate și controversate despre pionieri ale căror merite au fost neglijate sau trecute sub tăcere. Ștefania Mărăcineanu este o astfel de figură: o savantă româncă a cărei contribuție la domeniul radioactivității a fost umbrită de alții, în special de familia Curie.
Ștefania Mărăcineanu, născută la București în 1882, a avut o carieră marcantă în domeniul științelor. După ce a absolvit Facultatea de Științe Fizico-Chimice în 1910, a predat la Școala Centrală din București. Însă destinul său a luat o întorsătură decisivă în 1922, când a ajuns la Paris pentru a studia radioactivitatea sub îndrumarea lui Marie Curie, la Institutul Radiului. Acolo, a descoperit cum se produce radioactivitatea artificială, o realizare pe care și-a susținut-o în teza de doctorat la Sorbona, în prezența Mariei Curie.
Radioactivitatea artificială, un proces prin care nucleul unui atom instabil este transformat pentru a emite radiații, a fost o descoperire esențială în știința secolului 20. Deși Marie Curie a definit noțiunea de radioactivitate și a descoperit poloniul și radiul, Ștefania Mărăcineanu a fost cea care a demonstrat cum poate fi produsă această radioactivitate în mod artificial.
Contribuția sa remarcabilă la știință nu a rămas neobservată. Marie Curie însăși a declarat în anii ’20 că apreciază munca Ștefaniei Mărăcineanu. Cu toate acestea, în 1935, Premiul Nobel pentru descoperirea radioactivității artificiale a fost acordat soților Frederic și Irene Joliot-Curie, fiica lui Marie Curie. Acest lucru a avut loc în ciuda faptului că Mărăcineanu a făcut această descoperire cu peste un deceniu înainte.
Într-un interviu din 1935, Ștefania Mărăcineanu a exprimat frustrarea față de faptul că Irene Joliot-Curie s-a folosit observațiile sale fără a o menționa. Această afirmație a fost susținută de surse externe, precum lucrarea „A devotion to their science: Pioneer women of radioactivity”. Mai mult, chiar și Irene Joliot Curie a recunoscut, într-un ziar austriac, că descoperirea pentru care a primit premiul Nobel era cunoscută deja de 10 ani, datorită Ștefaniei Mărăcineanu.