Lucian Ștefan COZMA, doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)
lucian.stefan@yahoo.fr
Daniela Georgiana GOLEA, doctorand în securitate/relații internaționale (Universitatea din Ruse), economistă (Academia de Studii Economice, București)
kolerdaniela@yahoo.com
Rezumat extins: Cu toate că începuturile creației tehnice în domeniul militar în teritoriul României sunt plasate într-o perioadă istorică îndepărtată, veritabila industrie de război în sensul de acum al expresiei, a apărut și s-a dezvoltat mai ales după perioada regimului Cuza. Scurtul interval în care Al. I. Cuza a domnit în Principatele Unite nu a fost îndeajuns pentru ca el să fi putut realiza o industrie de apărare în adevăratul sens al cuvântului, căci pretențiilor otomane cel mai adesea împiedicau astfel de demersuri. Cu toate acestea, Cuza a pus bazele a ceea ce avea ulterior să devină industria românească de apărare. Nu putem să nu remarcăm că în preajma Primului Război Mondial situația acestui sector industrial era încă precară, România fiind nepregătită pentru intrarea în război. După cum se știe, aportul tehnologic, financiar și uman venit din partea Franței a făcut ca într-un timp record producția românească de apărare să devină cu adevărat importantă. După Primul Război Mondial putem vorbi despre apariția unui adevărat sector industrial destinat apărării. Din această perspectivă se observă necesitatea studierii mai atente a bazelor istorice și tehnologice de la care a pornit edificarea industriei românești de apărare imediat după terminarea Primului Război Mondial și în contextul unificării teritoriilor românești. Situația țărilor române a fost dintotdeauna foarte precară din cauza poziției geografice și a prezenței în relativa vecinătate a mai multor puteri militare importante, cel mai adesea acestea având pretenții teritoriale sau de altă natură. Nu în ultimul rând, interacțiunea conflictuală dintre aceste mari puteri a condus la plasarea țărilor române într-o zonă gri aflată în spațiul de interacțiune al imperiilor și cel mai adesea constituind teren de luptă sau modenă de schimb în relațiile dintre aceste imperii. Într-un astfel de context regional apariția și dezvoltarea unei industrii militare românești a constituit un proces foarte dificil și care a cunsocut multe perioade de avans și regres, după cum a evoluat contextul regional sau voința puterilor străine care au avut drept de veto. Abia în perioada Primului Război Mondial am putut vorbi de înarmarea masivă a românilor și trecerea la realizarea unei industrii militare solide. În perioada interbelică această industrie militară s-a dezvoltat rapid alături de evoluția generală a industriei românești și apariția unor importante nume în peisajul industriașilor autohtoni, dintre aceste nume remarcându-se în special Nicolae Malaxa și în mai mică măsură Dumitru Mociorniță. Interesantă este mai ales baza tehnologică de la care s-a plecat în crearea industriei militare românești, iar această bază a fost reprezentată de tehnica militară pe care România Mare o deținea în momentul încheierii tratativelor de pace din 1919. Studiind atent înzestrarea forțelor armate române imediat după apariția României Mari găsim exact imaginea bazei de pornire pentru edificarea industriei militare românești. Evoluția istorică a tehnologiilor militare în România ne poate aduce multe învățăminte legate de felul în care ar trebui să gestionăm acest domeniu în momentul de față.
Lasă un răspuns