-unele elemente inovative introduse de Avram Iancu şi influenţa acestora asupra evoluţiei ulterioare a înzestrării forţelor armate române-
Lucian Ștefan COZMA, doctor în Științe Militare (Universitatea Națională de Apărare), fizician (Universitatea București)
lucian.stefan@yahoo.fr
Daniela Georgiana GOLEA, doctorand în securitate/relații internaționale (Universitatea din Ruse), economistă (Academia de Studii Economice, București)
kolerdaniela@yahoo.com
Rezumat extins: În istoria României, Avram Iancu ocupă un rol important atât prin ceea ce a făcut el în calitatea sa de conducător al moților, cât și prin ceea ce simbolizează în privința luptei de eliberare a românilor și realizare a unui stat suveran. Totodată, Avram Iancu deține încă un rol important în contextul mai larg al relațiilor dintre românii și maghiarii din Transilvania, tot astfel cum rolul istoric al lui Janos Kossuth a rămas în vigoare în memoria și conștiința colectivă maghiară. Mai puțin cunoscut și studiat este mai ales aspectul creării de către Avram Iancu practic a primei armate locale combatante din istoria modernă a României. Așa numita Armată a Moților nu a fost doar o grupare de luptă a revoluționarilor constituită ad-hoc și având o componență eterogenă, așa cum a fost cazul grupărilor de luptă din Țara Românească, în aceeași epocă. Armata Moților a constituit o forță militară organizată și echipată potrivit standardelor stabilite în epoca respectivă de către forțele armate austriece/habsburgice, printre cele mai dezvoltate și bine echipate din lume în momentul respectiv. Interesant este mai ales faptul că Imperiul Austriac (1804-1867) a investit direct și fără nicio reținere în echiparea și pregătirea Armatei Moților. Într-un interval de timp foarte scurt, moții sub comanda lui Avram Iancu au ajuns să reprezinte o forță armată redutabilă, bine organizată și echipată, acționând după o concepție unitară, în mod disciplinat și respectând rigorile artei militare. Înainte de momentul istoric 1848, mai existase și încercarea de realizare a unei armate românești de către Tudor Vladimirescu, dar fără succes în final. Forța armată realizată de Tudor Vladmirescu a fost eterogenă (formată dintr-o multitudine de grupări mai mici, de proveniență diversă, inclusiv de apartenență etnică diversă) și în general indisciplinată, fapt care a condus în final la eșecul inițiativei lui Vladimirescu. Pe de altă parte, forțele armate realizate mai mult sau mai puțin de către domniile fanariote nu aveau rol combatant, ci erau doar niște forțe locale cu destinație polițienească și de pază a domnitorului. Mai mult, acestea erau formate preponderent din etnici străini, mercenari arnăuți (albanezi) în ponderea cea mai mare. Spre diferență, Armata Moților a fost o forță combatantă propriu-zisă (organizată după modelul sistemului militar, instruită și echipată ca atare) și chiar una care a generat mari probleme armatei maghiare. De regulă, cercetarea științifică s-a concentrat asupra faptelor de arme ale lui Avram Iancu, asupra contextului istoric regional și european și a semnificațiilor pe care le-au avut aceste evenomente în preambulul istoriei moderne a României. Continuând activitatea de cercetare istorică, vom căuta să o completăm prin îndreptarea atenției către componenta tehnologică și rolul pe care l-au avut evenimentele din 1848-1850 în evoluția tehnologiilor militare pe teritoriul României, inclusiv asupra evoluției tehnologice de mai târziu și în apariția industriei militare la români. Pentru aceasta un aspect important este determinarea manierei în care a fost organizată și echipată armata transilvăneană, precum și influența pe care aceasta a avut-o în evoluția ulterioară a sistemului militar românesc.
Lasă un răspuns