Dumitru CURCĂ
Rezumat: Se remarcă importanta descoperire din domeniul geneticii animale, rezultată în urma experiențelor efectuate în anii 1889-1895, privind transmiterea ereditară a caracterului de sindactilie la porc, realizată de prof. dr. medic veterinar Constantin N. Vasilescu (1854-1902), de la Școala Superioară de Medicină Veterinară din București, datorită căreia el devine un precursor al redescoperirii legilor lui Mendel, dar, la animale mamifere. Descoperirea a fost remarcată în mod elogios în publicațiile vremii din occident, mai ales în cele de limbă franceză.
În continuare se prezintă succint contribuția meritorie a unor specialiști de la Facultatea de Medicină Veterinară din București în genetica animalelor, prin obținerea de noi rase și hibrizi de înaltă productivitate și calitate. Prof. dr. Constantin Vasilescu vrând să vadă în ce fel este ereditară sindactilia la porci, între anii 1889-1895, pornind de la un vier sindactil şi trei femele normale (scrofițe), prin încrucişări succesive, el ajunge să obţină numai produşi sindactili, reuşind astfel să fixeze caracterul dominant al sindactiliei, purceii rezultaţi fiind homozigoţi. Cu titlul lucrării: „Coup d’oeil sur l existence des porcs monodactyles”, prof. C. Vasilescu publică în Journal de Médecine Vétérinaire et de Zootechnie de Lyon, în luna mai 1896, rezultatele studiului său, în care dă şi următoarea definiţie eredităţii: „Ereditatea nu este în definitiv decât un apendice al reproducţiei şi elementele reproducătoare nu sunt altceva decât aparate de înregistrare ale tuturor modificărilor biologice suferite de indivizii care le-au produs.
În 1900 se organizează la Paris o expoziţie internaţională, la care au luat parte state de pe toate continentele. România organizează un stand în care, printre altele, au fost expuse diferite publicaţii. Prof. dr. medic veterinar Nicole Filip s-a oferit să reprezinte ramura creşterii animalelor, alcătuind o importantă monografie de 250 pagini, format mare, intitulată: Les animaux domestiques de la Roumanie, în care se descriu rasele autohtone şi încercările făcute în vederea ameliorării, precum şi rolul raselor din România la ameliorarea raselor din ţări ca: Germania, Austria și Danemarca. Demn de remarcat, este faptul că, în capitolul pentru suine, N. Filip aminteşte de experienţele lui C. N. Vasilescu şi Augustin Vucol din 1899 asupra eredităţii caracterului de sindactilie la porc. De altfel, experienţele au fost repetate şi de N. Filip, ajungându-se la acelaşi rezultat şi anume că sindactilia este dominantă asupra caracterului polidactilie, iar în F-2 raportul între indivizii sindactili şi polidactili este de 3:1. Exact rezultatul obţinut de Mendel în 1865 la mazăre, despre care autorii români nu aflaseră încă.
Cuvinte cheie: Constantin N. Vasilescu, sindactilia, purcei, genetica animală.
Lasă un răspuns